ASCUȚI (ascut și ascuț) l. vb. tr. 1 A face tăios: ~ cuțitul, coasa ¶ 2 A subția ceva la un capăt ca să înțepe, a ciopli spre a-i face vîrf: ~ creionul; ~ un țăruș ¶ 3 fig. A face pătrunzător, a ageri: ~ mintea ¶ 4 fig.: a-și ~ urechile, auzul, a căuta să prindă cu ori-ce preț vorbele, șoaptele altora: își ascut urechile, doar d’or prinde ceva, să alerge apoi să spue (DLVR.); își ascuți auzul cît putu (GN.) ¶ 5 fig.: a-și ~ picioarele, a fugi repede ¶ 6 fig.: ascute-ți dinții, se zice cuiva pentru a-i arăta că zadarnic așteaptă ceva ¶ 7 fig.: a-și ~ glasul, a vorbi cu glas mai subțire. II. vb. refl. 1 fig. A se ~ la minte, etc., a se ageri, a deveni mai pătrunzător ¶ 2 fig. A se oțeli: inimile voinicilor în războaie trăind se ascut (GR.-UR.) [lat. *exacutire < exacutus].