ASCUNS¹ s. n. 1. (Rar) Taină, enigmă, tîlc. Nu putea el ghici ascunsul vorbelor bătrînului. ISPIRESCU, la HEM. ◊ (Mai obișnuit în loc. adv.) În (sau, rar, întru) ascuns sau pe (sub) ascuns sau (rar, pentru nevoile rimei) pe ascunsul = în taină, pe furiș. Sfetnicii... nutreau într-ascuns alte gînduri. PAS, L. I 110. Vorbim răstit și ne-ngînăm răspunsul, Și-n sat cred toți că asta-i vrajbă veche, Iar seara noi ne sărutăm p-ascunsul! COȘBUC, P. I 174. Una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură... și le dete pe sub ascuns o copaie de mere, două azime și un fedeleș cu apă. ISPIRESCU, L. 354. Fata, într-ascuns, îi făcu merinde. EMINESCU, N. 21. Ioan Cantacuzino însoțit de Scarlat Cîmpineanu fugiră pe ascuns și, mergînd pe la Măgureni, trecură în Transilvania. BĂLCESCU, O. I 87. 2. (Numai în expr.) De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea (sau, mai rar, ascunsele) = numele unui joc de copii, în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. De-a «v-ați ascunsele» în fine Ne-am mai jucat prin văi și lunci. IOSIF, T. 130. Cine vrea [să se joace] d-a «v-ați ascunselea»? DELAVRANCEA, S. 225. ◊ Fig. Acest joc d-a ascunselea, ațîțîndu-mi curiozitatea, da mai mare preț ochirii strălucitoare și zîmbetului sfieț ce scăpau uneori printre pedicele rădicate cătărilor mele indiscrete. ODOBESCU, S. I 385. 3. (Învechit) Ascunzătoare, ascunziș. Sucnă-Murgă... au auzit toate sfaturile... zmeoaicelor și, ieșind din ascunsul său, au zburat la căruță. SBIERA, P. 105. ◊ Expr. În ascunsul inimii (sau sufletului) = în partea cea mai ascunsă a conștiinței cuiva. El era împăcat cu cugetul său și se bucura în ascunsul sufletului său de izbîndele sale. ISPIRESCU, L. 156. – Forme gramaticale: (în expr.) ascunselea ascunsele.