4 definiții pentru ascultământ

ascultămấnt sn [At: COD. VOR. 138/10 / Pl: ~uri / E: asculta + -ământ, cf it ascoltamento] (Bis; înv) Ascultare (13).

ASCULTĂMÂNT s. v. ascultare, cumințene, docilitate, supunere.

ascultămînt n., pl. inte. Vechĭ. Ascultare, supunere.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ascultămînt s. v. ASCULTARE. CUMINȚENIE. DOCILITATE. SUPUNERE.

Intrare: ascultământ
ascultământ substantiv neutru
substantiv neutru (N10)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ascultământ ascultământul
plural ascultăminte ascultămintele
genitiv-dativ singular ascultământ ascultământului
plural ascultăminte ascultămintelor
vocativ singular
plural