aschimodie În LR, XIV, p. 557, N. Păduraru înregistrează cuvîntul, întîlnit la Constanța cu sensul de „persoană slabă și urîtă”, explicîndu-l prin gr. ἄσχημος „urît”. Bănuiesc că trebuie să pornim de la un adjectiv ἀσχημώδης, pe care nu l-am găsit atestat, dar care poate fi foarte bine format în grecește cu -ώδης (vezi paralele în ER, p. 137). La Dimitrakos se găsește ἀσϰημἀδι. În BPh., IX, p. 116 u., acad. Iorgu Iordan citează cuvîntul hazmodie, întâlnit la M. Sorbul: – Ei, bată-te noroacele de băiet, mare hazmodie mai ești și tu, notînd că sensul nu pare a concorda cu cel dat de Scriban; hazmodie „căscătură, hiat, sunet discordant”. Bănuiesc că la Sorbul hazmodie este o alterare a lui aschimodie. În treacăt fie zis, Scriban greșește cînd trimite, pentru finala -odie, la tragedie, deoarece acesta e compus cu -ωδ- „a cînta”.