ASALT, asalturi, s. n. 1. Atac violent, hotărîtor, pentru cucerirea unui loc întărit, a unui obiectiv sau pentru a sparge rezistența inamicului. V. năvală, iureș. [Secretarii] se aplecară asupra hărților gînditori, ca niște comandanți de oaste peste hărțile pe care hotărau ultimul asalt. MIHALE, O. 476. Voi lansa un strigăt de luptă Și de asalt împotriva cetății de fier, împotriva întunecatei cetăți Cu ziduri adinei și înalte, Făurite din case de bani. BANUȘ, B. 108. Asalturi vijelioase se zdrobiseră ia parapete și mulți flăcăi mînioși căzuseră fulgerați. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ Batalion de asalt = batalion care are misiunea de a asalta o poziție inamică sau de a începe atacul. ◊ Expr. A da asalt = a asalta; a năvăli. În cinci zile, patru asalturi a dat cetății. ALECSANDRI, T. II 19. A lua cu asalt = a cuceri (o poziție întărită etc.) printr-un atac violent, hotărîtor. ◊ Fig. [Torentul] s-azvirle printre pietre cu asalt... mugitor. MACEDONSKI, O. I 105. ♦ (Atributul este un abstract) Acțiune sau luptă hotărîtă, plină de avînt în octombrie 1917 partidul a condus masele celor ce muncesc la asaltul împotriva capitalismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 3/2. ♦ Întrecere la scrimă pentru stabilirea învingătorului. 2. Fig. Ritm grăbit de muncă, dăunător producției, practicat uneori la sfîrșitul unei perioade de activitate pentru a compensa rămînerea în urmă față de planul de producție. La congres s-a subliniat în mod deosebit necesitatea organizării ritmice a producției fără «asalturi» la sfîrșit de lună. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 28.