Artemie Prenumele Artémie și Artémia (ceva mai frecvent decît masculinul) reproduc numele pers. gr. Artémios și Artemía, atestate numai în epoca greco-romană și preluate în latină sub formele Artemius, Artemia (purtate mai ales de creștini și păstrate în onomastica occidentală modernă). După cum ușor se observă, numele grecești au la bază pe Artemis, numele uneia dintre cele mai vechi divinități ale Greciei antice. Identificată la romani cu → Diana și probabil, la origine, protectoare a animalelor (în Brauron, lîngă Atena, era reprezentată printr-o ursoaică), Artemis era celebrată din vremuri foarte vechi ca zeiță a vînătorii. Fiică a lui Zeus și a Latonei, soră a lui Apolo, zeul luminii, Artemis era însă și cea mai mare divinitate lunară a grecilor, identificîndu-se cu Selene. Cunoscută încă din operele lui Hesiod și Homer, veșnic tînără și de o frumusețe deosebită, zeița dăruia viață tuturor ființelor, era protectoarea oamenilor, animalelor și plantelor, binecuvînta nașterea și nunta, aducea fericire în căsătorie. Sărbătorită mai ales la Efes (templul ei de aici făcea parte dintre cele 7 minuni ale lumii antice) prin ceremonii cu caracter orgiastic, Artemis se încadrează în seria vechilor divinități care simbolizau fecunditatea și creșterea. În ciuda numeroaselor încercări etimologice, Artemis (întîlnit în nume teoforice compuse: Artemidoros (+ doron „dar”), Artemágoras (+ agora „adunare publică”) etc.) rămîne incert din punct de vedere al originii și semnificației. În mod curent, numele este apropiat de adj. gr. artémes „sănătos, teafăr” sau de un termen neatestat *artidemes „cu corp curat”. Cum însă și adj. amintit rămîne obscur etimologic, unii cercetători presupun că Artemis și chiar artemés sînt adaptări grecești ale unor cuvinte preelenice din vechile limbi vorbite de populațiile din Asia Mică. Devenite nume creștine, deși legătura cu zeitatea păgînă era clară, Artemios și Artemia se răspîndesc în Europa prin intermediul bisericii și al calendarului (dintre martirii primelor secole ale erei noastre mai cunoscut este un Artemie din Antiohia, în vremea împăratului Iulian Apostatul). Prin intermediar slav numele ajunge și la români, dar atestările tîrzii și rare sau numărul redus al formelor sînt dovezi sigure că Artemie și Artemia nu au fost populare la noi. În epoca noastră, cu siguranță sub influența mitologiei grecești, Artemia este mai mult folosit, dar nu devine frecvent. Tot ca împrumuturi recente și culte apar fem. Artemida și Artemiza, ultimul nume reproducînd gr. Artemisia (Artemisia era numele sărbătorii zeiței Artemis), la noi fiind luat probabil din franceză. ☐ Fr. Artémise, it. Artemio, Artemia, sp. Artemisa, magh. Artemisz sau Artemiza, bg., scr., ucr. Artemii, Artem, rus. Artémii, Artémia etc.