Aristide Actualul prenume masc. Aristide reproduce un foarte vechi nume pers. gr. Aristeides, primul purtător cunoscut fiind un renumit om politic, c. 540-467 î.e.n., conducătorul grupării oligarhice din Atena și adversarul lui → Temistocle (în operele istoricilor Herodot și Tucidide). La origine Aristeides era un patronimic (nume care indică descendența pe linie paternă) format cu ajutorul suf. -ides- (corespunzător rom. -escu) de la num. pers. Aristéys; după cum probează însă izvoarele clasice grecești, numele își pierduse multă vreme valoarea patronimică și era folosit cu valoare independentă. În ceea ce privește originea și semnificația lui Aristéys (cunoscut din mitologia greacă ca fiu al lui Apolo și al nimfei Cirene) lucrurile sînt clare, întrucît numele personal are la bază adj. áristos „cel mai bun” (de aici și aristocrație, la vechii greci, cu sensul „puterea sau conducerea celor mai buni”), frecvent ca prim element de compunere în antroponimie: Aristagóras (+ agora „adunare publică”), Arístarkhos (+ arkhos „conducător”; – Aristarh din Samos, cunoscut astronom din sec. 4 – 3 î.e.n. sau Aristarh din Samotrace, mare critic și filolog alexandrin din sec. 2 e.n.), Aristophánes (+ phainomai „a apărea”^[1]; Aristofan, poet comic al Greciei antice), Aristotéles (+ télos „țel, scop” ; Aristotel, mare gînditor al antichității) etc. Aristide, spre deosebire de alte nume vechi grecești, nu a fost consacrat de onomastica creștină, dar a avut șansa de a fi reluat pe cale cultă în apusul Europei în epoca Renașterii, cînd au început să fie „la modă” numele clasice grecești și romane (același fenomen s-a produs și în Bizanț cu cîteva secole mai devreme). Destul de rar și relativ mai nou la români, Aristide ar putea fi considerat de influență neogrecească, alături de alte nume înrudite dintre care amintim pe Aristia. Tot din secolul trecut apare și fem. Aristița. ☐ It. Arístide (pronunțat greșit cu accentul pe primul -i-), magh. Arisztid, bg., rus. Aristíde etc. corectat(ă)