Definiția cu ID-ul 1196178:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ariadna Prenume feminine moderne, rar folosite la noi, Ariádna sau Ariána reproduc numele pers. gr. Ariádne, atestat la Hesiod, Homer etc. Cunoscut personaj al mitologiei grecești, Ariadna este fiica lui Minos, regele semilegendar al Cretei și a Pasifaei. Îndrăgostită de Teseu, care cu ajutorul „firului Ariadnei” reușește să iasă din Labirint după uciderea Minotaurului, dar părăsită de acesta în insula Naxos, Ariadna devine soția lui Dionysos. Încă din antichitate numele era considerat ca un derivat – cu prefixul de întărire ári- („prea, foarte”) de la adj. agnós „pur, sacru, sfînt” (tot de aici și prenumele Agnes), corespunzător, în Creta, lui ádnos. Deși varianta Ariágne apare pe cîteva vase grecești, vechea interpretare are puține șanse de a fi sigură, numele fiind probabil preelenic. În onomastica contemporană, Ariadna nu mai are, cel puțin la noi, nici o legătură cu calendarul, numele fiind luat direct din mitologie sau din diferite creații artistice inspirate de legenda eroinei cretane. ☐ It. Arianna, magh. Ariádne, Arianna, bg., rus. Ariadna etc. ☐ Legenda Ariadnei a fost reluată în Metamorfoze de Ovidiu și a inspirat operele Ariadna la Naxos de C. Monteverdi și Ariadna la Naxos de R. Strauss; din domeniul artelor plastice amintim cunoscutul tablou Bachus și Ariadna de Tizian.