ARGUMENTATIV, -Ă 1. Rol (funcție) ~ Rol îndeplinit de argumentație* în procesul comunicativ. Rolul argumentativ este dependent de intențiile emițătorului* și are mărci specifice în structura enunțurilor*. Este o dimensiune opțională a enunțului, corelată cu dimensiunea pragmatică obligatorie. Definește o proprietate relațională (stabilită prin raportarea a două conținuturi frastice). În general, rolurile argumentative sunt de natură ofensivă sau defensivă; inventarul detaliat al acestora variază însă în funcție de autor. Dintr-o perspectivă retorică, se pot distinge ca roluri argumentative: explicația, specificarea, comparația*, contradicția etc. Corelarea mai strânsă a mărcilor lingvistice cu scopurile argumentării permite identificarea unei diversități mai mari de roluri argumentative: asentimentul (confirmarea, adeziunea), justificarea, concesia, corectarea, obiecția, contestarea (dezacordul), critica (acuzația, reproșul), teza (concluzia). 2. Scală ~ Sistem de criterii în raport cu care se evaluează eficiența argumentației. Argumentația se caracterizează prin gradualitate (este mai puternică sau mai slabă). Diversele tipuri de mărci lingvistice ale argumentației posedă o anumită potențialitate argumentativă, actualizată însă diferit în funcție de contextul* comunicativ. 3. Marcă (operator) ~ Element al structurii lingvistice, care funcționează ca indice al argumentației. Există mărci argumentative specifice fiecărui tip de rol argumentativ, reprezentate de cuvinte (conjuncții și adverbe, mai ales) și expresii, dar și de propoziții întregi: fiindcă, totuși, deci, astfel, de fapt, de altfel, ei bine, de vreme ce, nu uita că, știi bine că, ai dreptate, desigur că, cu siguranță că, e adevărat că, dar..., da... dar, dimpotrivă etc. Unele dintre aceste mărci exprimă, în același timp, o relație sintactică și un rol argumentativ. L.I.R.