ARGINTUIT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. (Fig.) Cînd luna nu se mai văzu decît în mărginile argintuite ale norului, el închise ochii. SLAVICI, la HEM. Cerul, scuturat, dă în limpede și acoperă, ca un coviltir argintuit, rotunda arie a pămîntului. DELAVRANCEA, S. 170. Luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea lină, ocolită De stelele curții sale. ALEXANDRESCU, P. 101.