arete¹ sm [At: CORESI, ap. HEM 1545 / V: ~et⁴, ha~, (înv) arie~, (înv) ~eț, areate / Pl: ~eți / E: lat aries, *aretem (= arietem)] (Înv; Trs; Ban; Olt) 1 Berbec lăsat de prăsilă. 2 Berbec mare și frumos de doi ani. 3 (Pex) Cocoș lăsat de prăsilă. 4 (Lpl) Ziua de desfacere a stânei, când se separă areții (1) de oi, care se sărbătorește printr-o petrecere. 5 (Fig) Berbec. 6 (Lpl; îf ~eate) Bolovani care în luptă se aruncă în zidurile cetăților. 7 (Asl) Constelația berbecului.

❍ARETE² sm. 🐦 = ERETE1.

†ARETE¹ sm. Băn. Trans. 1 🐒 🐑 Berbece de prăsilă: Măgurile c’areții săltară (DOS.) ¶ 2 🔧 ‡Unealtă de bătut pari (BUD.) 👉 BERBECE3 ¶ 3 ⚔️ ‡Veche mașină de războiu 👉 BERBECE4: areate, un fel de bolovani cu carii bătînd, zidiurile cetăților sfărîma (CANT.) ¶ 4 💫 ‡Constelația berbecului din zodiac (CANT.) [lat. aries, -ietem].

ARETE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.

ARETE, areți, s. m. (Reg.) Berbec. – Lat. aries, -etis.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.

areate sm vz arete¹

aret⁴ sm vz arete¹

areț sm vz arete¹

ariete sm vz arete¹

harete sm vz arete

ERETE, HERETE, ‡ARETE DOS., ‡HĂREȚ BIBL. sm. 🐦 1 Pasăre mare, răpitoare, de coloare cenușie, cu pîntecele alb, picioarele galbene și ciocul negru; sboară repede și sgomotos, atacînd toate păsările și mamiferele mici; numită și „(he)erete- de-porumbei”, „uliu” sau „uliul-găinilor”, „hărău”, „cobăț”, „găinar”, „porumbar”, etc. (Astur palumbarius) (🖼 1997): el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mînă I. -GH. ¶ 2 Pasăre răpitoare, cu spinarea albastră, capul cenușiu și cu o pată albicioasă pe ceafă, cu penele cele mari ale aripilor și ale cozii negre; sboară ca rîndunica, ținîndu-și aripile încovoiate ca o secere; se hrănește cu păsărele și e spaima rîndunelelor, din care cauză e numită și „eretele-rîndunelelor” (Falco subbuteo) ¶ 3 ~ -ROȘU, ~ -DE-SEARĂ = VÎNTUREE ¶ 4 ~ -DE- IARNĂ, ~ -PITIC = VINDEREU [probabil de aceeași origine cu HĂRĂȚ].

arete (areți), s. m. – Berbec de prăsilă. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci); arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie dim. de la arete (cf. celălalt nume popular, limba mielului).

Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.

ARETE s. v. berbec.

arete s. v. BERBEC.

ARETE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Berbec de reproducere. A: Rădica-voiu ție cu tămîie și areț, rădica-voiu ție boi cu vătui. DOSOFTEI, PS. În fruntea a tuturor areților ieși. CANTEMIR. IST.; cf. DP, 19^v; DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Ariete, aries. MȘE, 84. // B: Țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre. BIBLIA (1688). 2. (Mold.) Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. Areate = un fel de bolovani cu care, bătînd zidurile cetăților, sfărîmă. CANTEMIR, IST. Voi monarhia Leului cu fel de feluri de areți și mihanii a o izbi... nu v-ați săturat. CANTEMIR, IST. Variante: ariete (MȘE, 84). Etimologie: lat. aries.

arete, areți, (areti), s.m. (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă: „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (DLRM, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi, 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

arete, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).

ARIETE s. m. v. arete.