ardău, ardăi, s.m. – (reg.; înv.) 1. Pădurar; paznic de pădure (Lenghel, 1979; Memoria, 2004): „Că pădurile-s oprite, / N-au avut lemne plătite. / Și-s oprite de ardăi...” (Memoria, 2001: 107; Nănești). 2. Paznic de câmp, gornic (Rozavlea); boctăr, iagăr, vătav de țarină (ALRRM, 1971: 421). – Et. nec. (MDA).