8 definiții pentru arădui

arăduí vi [At: ȘINCAI, HR III, 26/33 / Pzi: arădui, -esc / E: mg eredni] (Mgm; reg) 1 A porni. 2 A începe.

ARĂDUÍ, arăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A porni, a se îndrepta spre... – Magh. eredni.

ARĂDUÍ vb. v. apuca, începe, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.

arăduí (arăduiésc, arăduít), vb. – A pleca, a se duce. Mag. eredni, În Trans.

arắduĭ și -ĭesc, a v. tr. (ung. eredni). Trans. Maram. Pornesc: ĭute la mine îl arăduĭește (Șez. 35,111). Încep: aŭ arăduit a veni. V. refl. Mă pornesc, plec. V. îndulesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

arăduí vb. v. APUCA. ÎNCEPE. ÎNDREPTA. LUA. MERGE. ORIENTA. PĂȘI. PLECA. PORNI.

arăduí, arăduiesc, vb. intranz., refl. – (reg.) A (se) porni, a pleca, a merge, a purcede la drum: „Și la pulg i-arăduie” (Bilțiu, 1996: 101). (Trans., Maram.). – Din magh. eredni „a porni dintr-o dată” (Scriban, DER, DLRM, MDA).

arăduí, arăduiesc, vb. intranz., refl. – A (se) porni, a pleca, a merge, a purcede la drum: „Și la plug i-arăduie” (Bilțiu 1996: 101). – Din magh. eredni „a porni dintr-o dată” (DER).

Intrare: arădui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arădui arăduire arăduit arăduind singular plural
arăduiește arăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arăduiesc (să) arăduiesc arăduiam arăduii arăduisem
a II-a (tu) arăduiești (să) arăduiești arăduiai arăduiși arăduiseși
a III-a (el, ea) arăduiește (să) arăduiască arăduia arădui arăduise
plural I (noi) arăduim (să) arăduim arăduiam arăduirăm arăduiserăm, arăduisem*
a II-a (voi) arăduiți (să) arăduiți arăduiați arăduirăți arăduiserăți, arăduiseți*
a III-a (ei, ele) arăduiesc (să) arăduiască arăduiau arădui arăduiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)