7 definiții pentru arățel

arățél [At: BRANDZA, FL. 370 / V: arațel, arațiel, -țiel, arețel, atră- / Pl: ~oi, -e / E: mg aratzél] (Reg) 1-2 sm (Bot) Arăriel (1-2). 3 sfp Farduri.

ARĂȚÉL s. (BOT.; Borrago officinalis) boranță, otrățel, limba-mielului.

atrățel m. plantă numită și limba câinelui (Cynoglossum). [Ung. ATRACÉL, de unde și forma redusă arățel].

otrățel m., pl. (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe cu aer așezate supt florĭ ca să le ție la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARĂȚÉL s. (BOT.; Borrago officinalis) boranță, otrățel, limba-mielului.

Intrare: arățel
arățel
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arățel arățelul
plural arăței arățeii
genitiv-dativ singular arățel arățelului
plural arăței arățeilor
vocativ singular
plural