APROPIERE, apropieri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) apropia și rezultatul ei. Urmele de întuneric se destrămau, piereau, gonite de apropierea zilei. MIHALE, O. 528. O vino iar!... Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește. EMINESCU. O. I 120. 2. (În loc. adv.) În apropiere = a) aproape, în vecinătate. Locuiește în apropiere; b) (neobișnuit) de aproape. Intra îmbrăcată ca băiat, ca în noaptea aceea cînd se văzură pentru întîia oară în apropiere. EMINESCU, N. 83. Din apropiere = de aproape. Venim din apropiere. Prin apropiere = pe aproape. Ceilalți își aveau rosturile lor, casă, nevastă, copii și neamuri, prin apropiere. PAS, L. I 75. – Pronunțat: -pi-e-.