3 definiții pentru aproctie
aproctíe sf [At: DN3 / Pl: ~cții / E: fr aproctie] Anomalie congenitală constând în închiderea anusului.
APROCTÍE s.f. Anomalie congenitală constând din închiderea anusului. [< fr. aproctie, cf. gr. a – fără, proktos – anus].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
APROCTÍE s. f. lipsa congenitală a anusului. (< fr. aproctie)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Intrare: aproctie
aproctie substantiv feminin
| substantiv feminin (F134) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | aproctie | aproctia |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | aproctii | aproctiei |
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||