APOZIȚIE Specie a atributului* substantival sau a celui pronominal care determină un substantiv cu care are aceeași referință (Orașul București este capitala României) sau un substitut* al substantivului: pronume (Voi, colegii săi, îl cunoașteți mai bine) sau numeral (Din toată grupa de studenți au venit doar doi: Ionescu și Popescu). După modul de exprimare, apoziția poate fi: a) simplă, exprimată prin- tr-un substantiv (Te caută prietena ta, Maria), și, mai rar, printr-un pronume (Eu una nu îl mai aștept; Pe fotoliu dormea o pisică, alta) sau printr-un numeral (Ne întâlnim la ora 10; Ei doi se cunosc de mult); b) multiplă, exprimată prin două substantive (sau substitute ale substantivului) coordonate cu conjuncția copulativă și (Frații săi, Mihai și Dan, vor sosi mâine; Voi, tu și el, puteți pleca); c) dezvoltată, exprimată printr-un substantiv (sau un substitut) cu funcția sintactică de apoziție, însoțit de determinanți, care pot fi părți de propoziție sau propoziții subordonate (M-am întâlnit cu Ion, prietenul tău din copilărie). Toate cele 3 tipuri de apoziție pot fi uneori introduse prin adverbele explicative adică, (și) anume (E un om foarte învățat, adică un savant; Tocmai el, și anume omul în care aveam atâta încredere, m-a dezamăgit). • Substantivul (sau substitutul său) prin care se exprimă apoziția stă, în general, în cazul nominativ*, indiferent de cazul elementului regent (I-am cerut un sfat lui Mihai, vechiul meu prieten). Apoziția acordată, repetând forma de caz sau forma prepozițională a regentului, este considerată învechită, populară sau poetică (Casa este a lui Gheorghe, a cumnatului ei). • Apoziția multiplă și apoziția dezvoltată sunt totdeauna izolate grafic prin virgulă sau, mai rar, prin două puncte. M.R.