Definiția cu ID-ul 1182467:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APOLOGIE (< fr. apologie < lat. gr. apologia, apărare) În antichitatea greacă, prin apologie se înțelegea discursul rostit dinaintea unui tribunal de acuzatul însuși sau de avocatul său în favoarea acestuia. Cu vremea, sfera cuvîntului s-a lărgit, cuprinzând orice scriere în care se urmărește apărarea, uneori chiar elogierea unei idei, doctrine, clase sociale sau persoane. Termenul este folosit și ca titlu al unor opere (Apologia lui Socrate de Platon, Apologia lui Socrate de Xenofon, Apologia lui Palomede de Gorgias etc.).