APOGEU, apogee, s. n. 1. (Mai ales în legătură cu verbele «a fi» sau «a ajunge la») Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. Hamlet bănuiește pe unchiul său, această bănuială și ură contra unchiului său trebuie să crească pînă ce bănuiala ajunge o certitudine, ura ajunge la apogeul său și atunci el trebuie să «acționeze», răzbunînd moartea tatălui său. GHEREA, ST. CR. II 281. (Precedat de prep. «în», învechit) Puterea otomanilor... era pe atunci [în 1600] în apogeul său. NEGRUZZI, S. I 201. 2. (Astron.) Punctul cel mai depărtat de pămînt al orbitei reale a lunii sau al orbitei aparente a soarelui. Luna este la apogeu.