2 intrări

2 definiții

anturá vb., ind. prez. 3 sg. antureáză

ANTURÁ vb. I. tr., refl. a (se) înconjura (de). II. tr. (fig.) a copleși (cu atenții). (< fr. entourer)

Intrare: anturat
anturat
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anturat anturatul antura anturata
plural anturați anturații anturate anturatele
genitiv-dativ singular anturat anturatului anturate anturatei
plural anturați anturaților anturate anturatelor
vocativ singular
plural
anturare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anturare anturarea
plural anturări anturările
genitiv-dativ singular anturări anturării
plural anturări anturărilor
vocativ singular
plural
Intrare: antura
antura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) antura anturare anturat anturând singular plural
anturea anturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) anturez (să) anturez anturam anturai anturasem
a II-a (tu) anturezi (să) anturezi anturai anturași anturaseși
a III-a (el, ea) anturea (să) antureze antura antură anturase
plural I (noi) anturăm (să) anturăm anturam anturarăm anturaserăm, anturasem*
a II-a (voi) anturați (să) anturați anturați anturarăți anturaserăți, anturaseți*
a III-a (ei, ele) anturea (să) antureze anturau antura anturaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)