ANTROPONIM Nume propriu de ființă umană, care poate fi prenume, patronim* sau poreclă. Fiecare persoană are unul sau mai multe prenume alese de părinți (sau de alte rude) și un patronim bazat pe filiația indivizilor; sistemul antroponimelor românești este cu precădere bipartit (deși a suferit diverse influențe sau mode, mai ales în ce privește prenumele). Multe dintre prenume, cu mici variații fonetice, au un caracter general european: Maria, Elena; Ion, Gheorghe ș.a. Alte patronime provin din prenume, mai ales într-o perioadă mai veche a românei, când s-a spus: Ion, fiul lui Gheorghe, Ion al Iui Gheorghe și apoi Ion Gheorghe. Pentru patronimele frecvente în română se folosesc determinanți (mulți proveniți din toponime*): Dumitrescu-Iași, Ionescu-Sisești sau Popescu-Negură, Popescu-Județ. Numeroase patronime frecvente se formează cu sufixe* specifice românei, cum ar fi -escu (frecvent mai ales în Muntenia): Ștefănescu, Constantinescu, Manolescu, Iliescu sau Golescu, Bălcescu; -eanu: Munteanu, Moldoveanu, Ardeleanu, Craioveanu, Prahoveanu; -ete: Scorobete, Ionete (frecvent mai ales în Oltenia); -oi(u): Dobroiu, Rădoi. Antroponimele românești sunt de diverse origini: latină (Cornel(iu), Iulia, Livia, Sever)-, slavă (Bogdan, Mircea, Vlad), greacă (Cantacuzino, Ruset (= Rosetti), Temistocle); de diverse origini (Napoleon). Unele antroponime (mai ales când au fost inițial porecle) provin din cuvinte ale lexicului curent (nume de animale) Gâscă, Cocoș, Vrabie, Lup ș.a.; denumiri de particularități fizice sau psihice (Orbu, Șchiopu, Priceputu, Rău). A.B.V.