Definiția cu ID-ul 1181279:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANTOLOGIE (< fr. antologie; cf. gr. anthos, floare și legein, a culege) Culegere de texte literare epice, lirice, dramatice, redate fie în întregime, fie numai fragmentar, și alese dintre cele mai reprezentative din literatură, din opera unui autor, dintr-un gen literar (v.) etc. Asemenea culegeri, întocmite uneori și pe baza unor criterii tematice (Umorul românesc de P. Locusteanu; Poezia toamnei de I. Pillat ș.a.) au circulat încă din antichitate, prețuite și astăzi pentru contribuția lor la cunoașterea literaturilor diverselor popoare. Printre antologiile ce au cunoscut o însemnătate deosebită pentru literatura noastră se numără Poezii populare ale românilor de V. Alecsandri, Flori alese din cîntecele poporului de O. Densușianu, Doine și strigături din Ardeal de Jan Urban Jarnik și Andrei Bîrseanu ș.a.