ANTIMIS (pl. -isuri, -ise) sn. ⛪ Pînză, mai adesea de in, în patru colțuri, pe care se află chipul Mîntuitorului așezat în mormînt; se așază pe sf. masă, după ce s’au cusut în partea-i de sus moaștele vreunui sfînt și după ce s’a sfințit de episcop; pe antimis se poate săvîrși sf. liturghie și afară din biserică (🖼 147) [vsl. antimisŭ < gr. άντιμίνσιον].