Antim Antim (aproape ieșit din uz ca prenume) și fem. Antimia reproduc numele pers. gr. Anthemios (formă tîrzie Anthimos), Anthemia. Dacă forma de masculin apare tîrziu în izvoarele grecești, mult mai vechi sînt fem. Anthemia (apare în vechi inscripții), Antheia (cunoscut ca supranume sau epitet al Afroditei, Herei, iar ca nume fem. încă din epoca lui Xenofon), masc. Anthemion (numele unui troian din Iliada). Toate aceste nume au la bază subst. ánthos „floare” sau vb. anthó „a înflori” (în sens figurat, „a prospera”), familie din care fac parte și cîteva neologisme românești ca anteră „sac cu polen situat la partea superioară a staminelor unei flori” sau cunoscutul antologie, colecție de „flori” literare (compus din ánthos și logos „vorbire”). Devenit nume creștin și calendaristic, Anthimos este preluat de slavi (apare la 1484, în pomelnicul de la Horodiște sub forma Anfima), prin intermediul cărora ajunge și la noi. În documentele Țării Românești, pînă la 1500, apare un singur Antim, mitropolit între 1381-1402, probabil același cu Daniil Critopulos, dintr-un document îndoielnic din anul 1369. Începînd din sec. 16 apar și formele Antimie, Anfimii și mult mai frecvent fem. Antimia, folosit sporadic și astăzi. ☐ Bg. Antim, Antin, Antina, rus., ucr. Anfim(ii), Anfima. ☐ Antim Ivireanul mitropolit al Țării Românești în timpul lui Constantin Brîncoveanu, cunoscut pentru activitatea de tipărire a unor cărți de cult sau didactico-morale și autor al Didahiilor.