ANTIFRAZĂ Figură* de gândire, formă a ironiei*, care constă în a atribui unui cuvânt/ locuțiuni/ propoziții un sens contextual opus sensului său real: „Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ți mai pasă! (...) Trai neneaco cu banii băbachii!” (...) Și mi-a și pus mâna-n păr (Caragiale). În identificarea antifrazei, un rol important îl are contextul* în care se produce enunțul; antifraza nu există decât dacă formularea se opune evidenței verificabile într-o anumită situație de comunicare*: în exemplul din Caragiale, bravos! nu are sens laudativ, ci, dimpotrivă, figurează într-o replică acuzatoare pentru interlocutor. • Antifraza se apropie de ironie: curajosul!, deșteptul! se spune despre persoane timide ori lipsite de inteligență; de litotă*: urâto!, adresare având sensul „frumoaso!”; de eufemism*: Eu cu Dumitru, însă, o duceam într-un cântec, strângând viorele și toporași de pe lângă plai și mergeam tot zburdând și hârjonindu-ne, de parcă nu eram noi râioșii din Broșteni, cari făcusem atâta bucurie la casa Irinucăi (Creangă). Vezi IRONIE. M.M.