ANTICHITATE, (2) antichități, s. f. 1. Epoca civilizației vechi, în special greco-romane. Pînă la Copernic, atît în știință cît și în concepția oamenilor stăpînea sistemul învechit al lui Ptolemeu, rămas moștenire încă din antichitate. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2669. Se credea chiar în antichitate că... [misienii] erau tot dintr-o familie cu moesienii de la Dunăre. BOLINTINEANU, O. 308. ♦ Vechime. Acest tîrg a fost odată rezidența domnească; acum insă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede. NEGRUZZI, S. I 191. 2. Obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică. Muzeu de antichități. ◊ Am luat adesea pana spre a înjgheba cînd fapte reale, cînd studioase plăsmuiri, mai totdauna atingătoare de istoria și de antichitățile patriei. ODOBESCU, S. III 625. Mavru poseda o colecțiune de antichități importante, adunate, cele mai multe, după malurile sting și drept al Dunării, colecțiune pe care, încă în viață fiind, a făcut-o donațiune muzeului nostru național. GHICA, S. A. 144. – Variantă: (învechit) anticitate (NEGRUZZI, S. II 304) s. f.