ANOMALIE 1. În lingvistica tradițională, formă sau construcție aberantă în raport cu un model sau o regulă. De ex., formele din paradigma* de indicativ prezent a verbului a lua sau pluralele surori, nurori. Desemnând neregularitățile dintr-o limbă, anomalia se opune analogiei*. Vechea dispută dintre analogiști și anomaliști se continuă până astăzi sub forma disputei între adepții studierii limbii ca sistem (deci a regularităților) și cei care pun accentul pe uzaj. 2. ~ semantică Denumire dată de lingvistica modernă (structurală* sau transformațională*) situațiilor în care se încalcă regulile de combinare semantică a cuvintelor. Anomalia de acest tip dă naștere la fraze care pot fi interpretate numai printr-un proces metaforic*, transparent sau mai complicat: anotimp blând, unde adjectivul încalcă regulile de combinare numai cu animate, printr-un transfer metaforic bazat pe asemănarea de formă; În soarele ca o colosală sprânceană (C. Hogaș), adjectivul însemnând „foarte, foarte mare” nu s-ar putea combina cu substantivul sprânceană decât în contextul mai larg din care rezultă că nu desemnează „o parte a corpului uman”, ci o simplă asemănare de formă a obiectelor. • Anomalia semantică se mai poate referi la frazele a căror formă logică intră în conflict cu structura semantică a lexicului prin contradicții (mașina mănâncă prăjituri) sau prin alte fenomene, de ex., tautologii* (am cunoscut un celibatar care nu e căsătorit$). L.I.R. (1); A.B.V. (2).