Definiția cu ID-ul 896477:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ANGLICISM s. n. (< fr. anglicisme, cf. lat. anglicus): 1. cuvânt sau expresie proprie englezei britanice. Sunt a. următorii termeni: flat („apartament”), centre („centru”), colour („culoare”), hello! („bună!”), jug („cană”, „urcior”), pig („porc”), underdone („nefript”) etc., luați în raport cu americanismele corespunzătoare apartment, center, color, hi!, pitchen, rare și hag. 2. cuvânt sau expresie din engleza britanică pătrunsă într-o altă limbă și neintegrat(ă) în aceasta. Astfel sleeping („de dormit”), de la engl. sleeping car („vagon de dormit”) și lune de miel (prin calc, după engl. honeymoon „lună de miere”) reprezintă a. pentru limba franceză (româna a luat sintagma lună de miere după fr. lune de miel), iar corner (< engl. corner), henț (< engl. hands), ofsaid (< engl. offside), din terminologia sportivă, și clovn (< engl. clown), hot-dog „pâiniță cu un crenvurșt sau un cârnat la mijloc” (< engl. amer., fr., it. hot-dog, cf. engl. hot „fierbinte”, dog „câine”), lobby „sală de așteptare într-o bancă” (< engl. lobby), remember „ține minte” (< engl. remember), sandviș (< engl. sandwich), sex-appeal „farmec, atracție” (< engl. amer. sex-appeal), șop „magazin, prăvălie” (< engl. shop), șou „spectacol de varietăți” (< engl. show), song „melodie populară” (< engl. song), tetă „guvernantă” (< engl. tete) etc. pentru limba română.