ANALOGIE Regularizare a unei forme sub presiunea altor forme cu care aceasta este asociată în funcție de anumite criterii. La nivel fonetic se produc modificări ca urmare a influenței reciproce dintre cuvinte care aparțin aceluiași câmp semantic (forma luni în loc de lune > lat. Lunae) se explică prin presiunea analogică exercitată de numele altor zile ale săptămânii: marți, miercuri, vineri; forma octombrie (cu m neetimologic) se explică prin presiunea analogică exercitată de numele altor luni: septembrie, noiembrie, decembrie), dar și ca urmare a atracției antonimice* (gravis a devenit probabil în latina târzie, regional, *grevis, sub influența antonimului său levis; cf. rom. greu). La nivel morfologic, procesele analogice au o frecvență deosebită. Ele se produc atât în interiorul aceleiași paradigme (lat. scio ar trebui să aibă ca rezultat în rom. forma *șiu, știu fiind explicabil prin presiunea celorlalte forme din paradigma verbului), cât și ca urmare a influențelor reciproce dintre paradigme (după modelul porc-porci, drac-draci, în locul formelor etimologice berbece, copaci, se creează forme noi de singular: berbec, copac, pe baza paralelismului formelor de plural: berbeci, copaci; formele etimologice de perfect simplu și participiu ale verbului a face: feciu, fapt sunt substituite de formele făcui, făcut, create după modelul bătui, bătut; cusui, cusut). Analogia determină crearea unui mare număr de derivate, după modelele preexistente. După modelul timid- timiditate, fidel-fidelitate, presupunând formarea de substantive abstracte care exprimă calitatea de la baze adjectivale, cu ajutorul sufixului -itate, au apărut creații ca: periculozitate, spectaculozitate, operaționalitate, grațiozitate, rigurozitate etc. La nivel sintactic, analiza determină schimbarea regimului unor cuvinte. După modelul construcțiilor impersonale este / rămâne de făcut, au apărut construcții neacceptate de normele limbii literare, ca merită de făcut, trebuie de făcut. Neogramaticii au apelat frecvent la analogie pentru a explica excepțiile de la legile* fonetice, susținând că fonetica distruge, iar analogia repară. • Analogia este un factor important al schimbării lingvistice. F. de Saussure semnala funcționarea ei după modelul proporțiilor (reconstituirea unui termen). Unele dintre formele create prin analogie se impun în limbă, altele sunt considerate greșite. Un loc aparte îl ocupă procesele analogice care apar în achiziționarea limbajului de către copii sau în cursul învățării unei limbi străine (vezi ACHIZIȚIE A LIMBII). Reprezentând o formă de presiune intrasistemică, analiza se opune normei*, formă de presiune extrasistemică. L.I.R.