ANACRONIE s. f. discordanță între timpul real al desfășurării evenimentelor și cronologia ideală a narării lor. (< an¹- + acronie)

anacronie s. f., g.-d. art. anacroniei

A(NA)CRONIE În narație*, formă de discordanță temporală între secvența evenimentelor (reale sau fictive) povestite și ordinea includerii lor în text; neconcordanță între timpul* evenimențial și timpul narativ* (vezi și NARAȚIE). Conceptul a fost definit de G. Genette, care îi adaugă și varianta graduală acronie, căreia îi rezervă sensul de dezordine temporală totală a textului, în raport cu conținutul narat. În stilistica românească, termenul acronie acoperă ambele accepții, care nu sunt întotdeauna diferențiate (omonimia cu anacronic „depășit, învechit” se dovedește supărătoare). Acronia se realizează sub formă de prolepsa (anticipare) și de analepsa (retrospecție) a unor evenimente petrecute posterior, respectiv anterior, față de narația primară (de bază). Vezi ANALEPSĂ; PROLEPSĂ. M.M.