ANACREONTIC (< fr. anacreontique, de la Anacreon, poet grec (560-478 i.e.n.) Termen folosit pentru caracterizarea stilului poetic asemănător stilului poeziilor lui Anacreon, poet liric, cîntăreț al iubirii, al bucuriilor vieții, al vinului, stil imitat de alexandrini, de poeții Pleiadei și neoromanticii germani. În literatura noastră, poezii în manieră anacreontică au creat primii noștri poeți – Văcăreștii, C. Conachi – sub influența neoanacreonticului grec Athanasie Hristopulos, neoanacreontismul caracterizindu-se ca o revenire la stilul și temele particulare anacreonticului. Ex. Într-o gradină, Lîngă-o tulpină, Zării o floare ca o lumină. S-o tai se strică! S-o las mi-e frică, Că vine altul și mi-o ridică! (IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU, Într-o grădină) Oglinda cînd ți-ar arăta Întreagă frumusețea ta, Atunci și tu ca mine Te-ai închina la tine. (ALECU VĂCĂRESCU, Oglinda)