Definiția cu ID-ul 1181715:
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ANACOLUT (< fr. anacoluthe; cf. gr. anakolouthon, întrerupere) Construcție gramaticală greșită caracteristică prin lipsa de legătură dintre începutul și sfîrșitul unei idei sau prin întreruperea construcției sintactice începute și continuarea frazei cu o altă construcție, unii autori văzînd în aceasta o consecință a grabei în exprimare și o ignorare a unor reguli gramaticale. În operele literare, anacolutul este folosit adesea ca mijloc de caracterizare a unor personaje. De exemplu, discursul lui Agamemnon Dandanache din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale: „În sănătatea alegătorilor... care au probat patriotism și mi-au acordat asta... cum să zic! de! zi-i pe nume sufradzele lor: eu, care, familia mea de la patuzsopt în Cameră și ca românul imparțial...” Mai este folosit și în opera unor scriitori, pentru a marca oralitatea stilului. „Nu știu alții cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stîlpul hornului unde lega mama o sfoară cu motocei la capăt, de crăpau mîțele jucîndu-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam cînd începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, cînd ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” (ION CREANGĂ, Amintiri din copilărie)