AMĂGELNIC adj. (Mold.) Amăgitor, înșelător. Au cu aceasta a ta amăgealnică socoteală să mă amăgești? CD 1698, 29^r. Amăgealnice tocmeale. CANTEMIR, HR.; cf. CD 1770, 35^r. ♢ (Substantival) Deci, acmu, o, amăgealnico, aceasta iaste împărățiia ta, așea iaste putearea ta. CD 1698, 3^v; cf. CD 1770, 3^v. Etimologie: amăgi + suf. -elnic. Cf. alnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.