AMORȚIRE, amorțiri, s. f. Faptul de a amorți. 1. Stare trecătoare de insensibilitate, de nemișcare a trupului sau a unei părți a trupului; amorțeală. Amorțirea mîinii. ◊ Fig. Numai pîrîul, minat cu grăbire, în calea lui... mai însemna, în amorțirea universală, eterna mișcare a vieții în vinele adormite ale lucrurilor. HOGAȘ, M. N. 132. Totul zace-n neclintire, în adîncă amorțire. ALECSANDRI, P. A. 95. 2. Fig. Indiferență, inerție, inactivitate.