amirui vt [At: BARCIANU / Pzi: ~irui, -uesc / E: mirui + a-] (Reg) 1 A dobândi. 2 A strânge munca de pe câmp.

❍AMIRUI (-uesc) vb. tr. Olten. Trans. A cîștiga, a lua în stăpînire: numele satului se trage de la unul Radu... el l-a amiruit pămîntul (GR.-N.) [👉 MIRUI].

amiruĭésc v. tr. V. miruĭesc 2.

2) miruĭésc și me- v. tr. (ung. nyerni, a cîștiga). Trans. Cîștig, strîng, agonisesc. – Și amiruĭesc (Trans. Olt.): nu putem amirui nimic de rău șobolanilor (NPl. Ceaur, 105).