4 definiții pentru amăgeu

amăgéu [At: VARLAAM, C. 126 / E: ngr *μαγὺς, -έως] (Înv) 1 sm Șarlatan. 2 a Înșelător.

AMĂGEU s.m. (Mold.) Amăgitor, înșelător. A: Amăgeul acela dzicea că va învie a treia dzi. VARLAAM. Cînd lăudătorii, mai vîrtos amăgeii, încep pre noi a ne lăuda, de sîrg să ne-aducem amente de mulțimea păcatelor noastre. L SEC. XVII, 135r. Și amăgeul este un rău tovarășu. B 1774, 20r; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; NCL I, 26; CANTEMIR, IST. ♢ (Adjectival) Vicleani cu adevăr și cumpliți și înșelători și amăgei și tari și neadormiți și nevădzuți și nesimțiți vrăjmași avăm. L SEC. XVII, 12v. Bărbații cei diezmierdați, desfrînați și amăgei. NCCD, 316; cf. VARLAAM. B: Atunce minciunile și înșălăciunea acelui amăgeu ei o vor vădi. EV., 60. C: Fu măscărit ca un mincinos, fu ocărît ca un amăgeu. C 1729, 75v; cf. C 1729, 44r. Variante: amegeu (C 1729, 44r). Etimologie: gr. *mageús. Cf. alnic, amăgelnic, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.

amăgéu, amăgéi, s.m. (înv.) impostor, șarlatan

amăgéŭ m. (gr. magéys, frămîntător de pastă, contaminat de mageytis, fărmăcător și de rom. amăgesc). L. V. Amăgitor, înșelător. Adj. m. Om amăgeŭ.

Intrare: amăgeu
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amăgeu amăgeul
plural amăgei amăgeii
genitiv-dativ singular amăgeu amăgeului
plural amăgei amăgeilor
vocativ singular
plural