ALĂMOJNĂ s. f. (Criș., Trans. SV) Pomană. Cărora alămojnă strînse. N TEST. (1648), apud TEW. Se face a treia zi cumînd și alămojnă după cel mort. MOL. 1695, 46^r. Cu postul și cu ruga și cu alămojna să miluiești săracii, streinii, școpii. MISC. SEC. XVII, 142^r; cf. C 1692, 497^v, 502^v, 503^v; MOL. 1695, 80^v, 81^v. Etimologie: magh. dial. alamozsna. Cf. comînd, comîndare (2), paos (2).