alto (cuv. it.; < lat. altus „înalt”) 1. Voce (1) feminină gravă, având întinderea întinderea sol³-mi⁵ plasată în corul* mixt între sopran (1) și tenor (1). ♦ În repertoriul de operă*, vocii soliste de a. îi corespunde vocea de mezzosoprană* și de contralto*. 2. Termen asociat cu diverse instr. (ca sax., saxhornul* ș.a.) și care desemnează instr. care au întinderea corespunzătoare registrului mediu (do³-sol⁵ aprox.). 3. Denumirea fr. a violei*. 4. Cheie de a., denumire a cheii* de do* de pe linia a treia a portativului*. 5. Vocea (2) a doua, după sopran (3), în structura multivocală* (armonică, polif.) actuală; în polif. primitivă, a. a fost – conform etimologiei – o voce înaltă, situată deasupra tenorului (2).