ALOMORF(Ă) Variantă* (sau realizare) a morfemului*; morfemul, ca unitate abstractă aparținând sistemului*, se realizează prin alomorfe, unități concrete aparținând planului vorbirii*. Formele diferite ale alomorfelor aceluiași morfem au diverse explicații: a) pot fi condiționate fonetic, forma unui alomorf fiind determinată de particularități fonetice ale vecinătăților (alomorfe fonetice); b) pot fi condiționate morfologic, un anumit alomorf fiind selectat de o clasă largă de contexte a cărei circumscriere se face în termeni morfologici (alomorfe morfologice); c) nu are nici o condiționare, apărând fie ca realizare singulară, în cazul formelor flexionare neregulate*, fie ca realizare liberă (vezi VARIANTĂ LIBERĂ). Astfel, la pluralul substantivelor neutre românești, în vecinătatea radicalului chibrit-, alomorfele -e și -uri sunt, în româna actuală, în variație liberă. Morfemul de gerunziu cunoaște, în română, următoarele alomorfe: cu -u final și fără -u final, determinate sintactic, după cum gerunziul este urmat sau nu de forme conjuncte* (văzând vs. văzându-l); – alomorfele morfologice -ând și -ind, determinate de clasa de flexiune a radicalului* (cânta – cântând, dar citi – citind); – în cadrul aceleiași clase de flexiune, de ex. pentru conj. I, trei alomorfe fonetice (-u̯̯ând, din plouând, realizat în condițiile unui radical terminat în vocala rotunjită; -ind din veghind, îngenunchind, speriind, realizat în condițiile unui radical terminat în consoană palatală sau într-o vocală, alta decât o și u; -ând din cântând, realizat în celelalte condiții fonetice). • Reducție a ~ Operație de trecere de la clase de realizări concrete (de la alomorfe) la inventarul de invariante* (la morfeme). Operația de reducție a alomorfelor se realizează în etape și constă în limitarea succesivă a numărului de alomorfe, mai întâi, alomorfele fonetice, apoi, cele morfologice, ducând, în final, la constituirea invariantei, concepută ca o abstractizare a unei clase ierarhizate de alomorfe. Vezi MORFEM. G.P.D.