ALINARE, alinări, s. f. Acțiunea de a (se) alina și rezultatul ei. 1. Liniștire, calmare a unei dureri fizice sau morale, potolire a unei stări de surescitare sau de emoție. Cu-al vorbelor duios șirag Se-ntrec să toarne alinări în cei ce pleacă-n depărtări Din satul lor cel drag. NECULUTĂ, Ț. D. 99. Simțeam că el n-afl-alinare, Că, singur așa, i-e urît. COȘBUC, P. I 235. Aduc o alinare Jalnicului tău suspin. ALECSANDRI, P. A. 86. 2. Domolire a unui fenomen atmosferic. [Animalele] mîncau puțin, sau nu mîncau de loc, așteptînd alinarea [viforniței], pe care animalele o presimt cu mult înaintea noastră. SADOVEANU, P. M. 171. Între urgiile iernii se deschid și alinări subt un cer curat și verde ca gheața. SADOVEANU, N. P. 277.