O definiție pentru alezator


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alezatór s. n., pl. alezatoáre

Intrare: alezator
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alezator
  • alezatorul
  • alezatoru‑
plural
  • alezatoare
  • alezatoarele
genitiv-dativ singular
  • alezator
  • alezatorului
plural
  • alezatoare
  • alezatoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)