2 intrări

5 definiții

alegăduít2, a [At: MDA ms / PI: -iți, -e / E: alegădui] 1 Mulțumit2. 2 Îndestulat.

alegăduít1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: alegădui] (Trs; mgm) 1 Mulțumire. 2 Îndestulare.

alegăduí v [At: MARIAN, NU. 757 / P: -du-i / Pzi: -esc / E: mg elégedni] (Trs; mgm) 1-2 vtr A (se) mulțumi. 3-4 A (se) îndestula.

ALEGĂDUÍ, alegăduiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndestula, a mulțumi pe cineva. – Magh. elégedni.

alegăduĭésc v. tr. (ung. elégedni). Trans. Mulțămesc, îndestulez.

Intrare: alegădui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alegădui alegăduire alegăduit alegăduind singular plural
alegăduiește alegăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alegăduiesc (să) alegăduiesc alegăduiam alegăduii alegăduisem
a II-a (tu) alegăduiești (să) alegăduiești alegăduiai alegăduiși alegăduiseși
a III-a (el, ea) alegăduiește (să) alegăduiască alegăduia alegădui alegăduise
plural I (noi) alegăduim (să) alegăduim alegăduiam alegăduirăm alegăduiserăm, alegăduisem*
a II-a (voi) alegăduiți (să) alegăduiți alegăduiați alegăduirăți alegăduiserăți, alegăduiseți*
a III-a (ei, ele) alegăduiesc (să) alegăduiască alegăduiau alegădui alegăduiseră
Intrare: alegăduit
alegăduit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alegăduit alegăduitul alegădui alegăduita
plural alegăduiți alegăduiții alegăduite alegăduitele
genitiv-dativ singular alegăduit alegăduitului alegăduite alegăduitei
plural alegăduiți alegăduiților alegăduite alegăduitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)