aleat, (aret, areat, aleti, aletiu), adv. – (reg.; arh.) Alături, lângă, aproape de: „Fata o stat aletiu lui” (Bilțiu, 2002: 290). În expr. în aleat, în areat = în dreptul, în apropierea, în preajma cuiva (V. Bogrea). Cf. aret „partea locului, ținut”: „Prin arietul Retezatului...” (DA, cf. Loșonți, 2001), din ariet „ținut”, prin analogie cu arie; „Îmblă-un ziuț cu un mort / ’N aletuțu estui codru” (Papahagi, 1925: 277). – Din magh. elöl „înainte, dinainte” (MDA); lat. halitus „suflarea vântului; suflare, expirație” (Bogrea) a dat loc. în aretul (cuiva) „în sufletul, în răsuflarea cuiva”, deci „în imediata vecinătate a cuiva”, de aici sensul de vecinătate, apropiere, ținut (Loșonți, 2001: 22).