aleat, (aletuț), s.n. – (înv.) Măreție, splendoare (a codrului) (Papahagi 1925): „Îmblă-un ziuț cu un mort / ’N aletuțu estui codru” (Papahagi 1925: 277). – „Ca origine probabil că avem a face cu o formă slavă leti, care în limba cehă are derivate cu semnificația frumos, splendoare” (Papahagi 1925, glosar); Probabil din expr. de-a lungul și de-a latul, cu sensul de „în largul, în cuprinsul (codrului)”; Aletiu „în preajma cuiva sau a ceva” + -uț (MDA).