alean, aleanuri, s.n., adv. – (reg.; înv.) 1. Durere sufletească, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dușmănie, ură, vrăjmășie, pică: „Două fete fac alean / Pentr-un fir de măghiran” (Bârlea, 1924, I: 261). 4. (adv.) Încet, agale. – Din magh. ellen „contra; dușman” (Scriban, DER, DEX, MDA).