aleș [At: PRAV. MOLD. 172 / Pl: ~uri / E: a(= la) + mg Ies] 1 av (Înv; îe) A se pune ~ A pândi. 2 (Înv) sn Pândă. 3 (Reg) sn Plasă de pescari.

†ALEȘ l. adv. La pîndă: ereticii puindu-i ~ la locuri strîmte și ponoroase (DOS.). II. sbst. Trans. 1 Pîndă ¶ 2 Laț, cursă (L.-M.); ¶ 3 🐟 Plasă de pescuit (VIC.) [a² + ung. les].

aléș, V. leș 2.

2) leș și aléș n., pl. urĭ (ung. les, pîndă. V. leșuĭesc 1). Vechĭ. Pîndă: a se pune în leș orĭ aleș (a leș). Azĭ. Trans. Aleș, leșnic, crîsnic (de prins pește) și leș, locu rămas gol după ce s’a tăĭat pădurea (pin aluz. la locu gol pe care ți-l facĭ în prejur cînd te puĭ la pîndă în tufiș). V. ambuscadă.

aleș, adv. – În mod perfid. Mag. les „pîndă”, cu -a propriu formațiilor adv. (Cihac, II, 476; DAR). – Der. aleșui, vb. (a spiona, a pîndi, a face o ambuscadă).

ALEȘ adv. (Mold.) La pîndă. Cela ce-și va zăloja casa sa la om ucigătoriu, pentru să se puie aleș acolo, ...să va certa ca și un ucigătoriu. PRAV. Ereticii... puindu-se aleș la locuri strimte și ponoroase, pre unde avea obiceiu svîntul a treace. DOSOFTEI, VS. Etimologie: a + leș „pîndă”. Vezi și aleșui, leașnic, leș, leșui, leșuitor, leșuitură.