ALBURIU, -IE, alburii, adj. 1. Albicios. Din nori alburii Iarna rînjește cu dinți de zăpadă. BENIUC, V. 76. Deasupra piscurilor se ivește o lumină alburie. BOGZA, C. O. 268. Pe bolta alburie o stea nu se arată. EMINESCU, O. I 114. 2. (Despre culori) Deschis, șters, spălăcit. Verdele mohorît al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu. REBREANU, P. S. 255. ♦ (Despre ochi) De culoare albastră sau verde spălăcită. Acela cu niște ochi alburii se tot uita ce fac jandarii. CAMILAR, N. II 148. Spinul își întoarse către femeie nasul ascuțit și ochii alburii. SADOVEANU, N. F. 101.