alăutáș, ~ă smf [At: P. MAIOR, IST. 130 15 / P: ~lă-u~ / Pl: ~i, ~e / E: alăută + aș] 1 (Trs) Lăutar. 2 Ceteraș.

alăutár, -áș, alăútă, V. lăut-.

lăutár m. (d. lăută). Muzicant care, pentru banĭ, cîntă pin cîrcĭumĭ saŭ berăriĭ, pe la hore, pe la nunțĭ ș. a. (În România lăutariĭ îs, în general, Țiganĭ. Principalu lor instrument e vioara, apoĭ chitara, cobza, flautu, naĭu ș. a.). – Vechĭ și alăutar, -áș și lăutaș.