AJUN, ajunuri, s. n. Zi care precedă un eveniment (important). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit... Nuntași din nouăzeci de țări Ș-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. Îndată am gătit caiete, condeie nouă... nimic n-am uitat.; întocmai ca bravul soldat care își.;, curăță armele în ajunul bătăliei. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Loc. adv. În ajun = cu o zi înainte. Oamenii vorbeau tare, cu o mînie veselă și cu înfrigurare, cu o grabă pe care nu le avuseseră în ajun. DUMITRIU, N. 94. Dacă plouase în ajun, apa venea mai rece. PAS, L. I 69. Am trecut pe lîngă brazde de iarbă cosite în ajun. SADOVEANU, N. F. 27. ♦ (În credințele religioase) Zi care precedă anumite sărbători creștine (în special crăciunul și bobotează). Cînd veneau cele două ajunuri, cîte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii. CREANGĂ, A. 10. Seara mare-a lui ajun Și-a bătrînului crăciun: Noi umblăm Să colindăm. TEODORESCU, P P. 17. ◊ Moș-ajun = ajunul crăciunului. Și de veneau floriile, paștele cu hainele noi... moș-ajunul cu colindețele, această prăsilă voinică și vioaie umplea mahalaua de veselie și de năzdrăvănii. DELAVRANCEA, S. 218.