Definiția cu ID-ul 1086006:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AFONIZARE Pierdere a sonorității* de către sunetele (vocale și anumite consoane) care posedă această trăsătură, ca urmare a suprimării vibrațiilor glotale, în anumite condiții fonetice; sin. devocalizare, asurzire. În română, mai ales în poziție finală, vocalele prezintă alofone* afonizate. Există o serie de factori care favorizează realizările afonizate ale vocalelor finale; natura sunetului precedent (o consoană surdă), poziția accentului* în cuvânt (mai ales accentuarea paroxitonă), tempoul vorbirii (mai ales tempoul allegro) etc. Un statut aparte în română îl are /i/, a cărui realizare afonizată și asilabică este obligatorie în poziție finală neaccentuată, după o consoană sau un grup de consoane (cu excepția grupurilor care au ca al doilea membru consoanele [l] sau [r]); [i] afonizat funcționează ca marcă a pluralului nearticulat al multor nume (pomi, cerbi, buni, albi) și a persoanei a II-a sg. a verbelor (dormi, cobori, începi, ari). Sonantele* II, m n/ prezintă, de asemenea, alofone afonizate, în poziție finală, atunci când sunt precedate de alte consoane (azvârl, istm, cârn). Afonizarea consoanelor se poate produce și prin asimilare* exercitată de o consoană surdă asupra uneia sonore, în cuvânt sau în fonetică sintactică. Vezi și ASIMILARE. L.I.R.